Waffle cu nutella si capsuni
Este sezonul fructelor gustoase si aromate, asa ca va propun o reteta ce imbina 2 gusturi puternice: capsunile si ciocolata. Este o reteta simpla si rapida, cum sunteti obisnuiti deja: waffle cu ciocolata nutella si capsuni.
Eu am pregatit aceste waffles intr-o dimineata, asa ca le-am alatura si un pahar de suc de portocale pentru a fi un mic dejun complet. Le puteti insa consuma si ca desert dupa o alta reteta perfecta pregatita de catre voi.
Ingredientele necesare pentru reteta de waffle cu nutella si capsuni sunt urmatoarele:
- 2 oua
- 200ml lapte
- 50g unt
- 150g faina
- 40g zahar
- vanilie/rom (dupa preferinte)
- 5g praf de copt
Primul pas este sa separati ouale, urmand apoi sa bateti albusurile spuma tare, ca la bezele. Al doilea pas, intr-un vas separat, amestecati toate ingredientele solide, si anume: faina, zaharul si praful de copt.
Adaugati in amestecul solid galbenusurile, untul topit si la final incorporati si laptele. Ultimul pas, amestecati cele 2 compozitii, cu un tel, cu miscari de jos in sus. Compozitia este gata pentru a fi pusa in aparatul de waffle, unde le vom lasa pentru 3-4 minute.
Cand acestea sunt gata, le lasam putin la racit si apoi le putem combina cu o crema de ciocolata si cateva capsuni pe deasupra. Daca va place mai mult gemul, si aceasta este o varianta delicioasa, sau le puteti consuma chiar si simple.
Indiferent de combinatia pe care o veti alege, cu siguranta acesta va fi un desert pe care il veti repeta de multe ori.
Pofta buna!